Cum explică conducerea Spitalului Județean Craiova pungile cu mâncare stricată, sticlele, câinii, șobolanii și șerpii din parcul spitalului:” Nu avem personal pentru curățenie”

Cum explică conducerea Spitalului Județean Craiova pungile cu mâncare stricată, sticlele, câinii, șobolanii și șerpii din parcul spitalului: Nu avem personal pentru curățenie
Publicat: 26/09/2012, 16:59
Actualizat: 28/09/2018, 00:11

Pacienții Spitalului de Urgență Craiova sunt nevoiți să se plimbe printre gunoaie, întrucât parcul din curte e plin de pungi cu mâncare stricată, pahare sau sticle, dar și de câini, șobolani și șerpi, iar mirosul e greu de suportat, conducerea spitalului spunând că nu are personal pentru curățenie.

Parcul amenajat în curtea Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Craiova este un adevărat focar de infecție, peste tot fiind aruncate hârtii, pungi cu mâncare stricată, sticle sau pahare din plastic. De asemenea, iarba nu a fost tăiată, astfel că au început să apară șerpi și șobolani.

Mai mult decât atât, în curtea unității medicale sunt zeci de câini comunitari.

Pacienții spun că de aproape o săptămână nimeni nu a măturat aleeile din parc și se tem că se pot îmbolnăvi mai rău.

„Este incredibil ce este aici, zici că ești la ghena de gunoi, nu în curtea spitalului. Te mănâncă șerpii pe aici, pentru că iarba are aproape un metru, iar dacă vă uitați bine în fața spitalului sunt numai găuri făcute de șobolani. Ca să nu mai vorbesc de faptul că sunt zeci de câini vagabonzi. Ar trebui să facă ceva autoritățile că mai mult ne îmbolnăvim decât să ne facem bine”, a declarat Mădălin Popa, un pacient de la Spitalul de Urgență Craiova.

O altă pacientă afirmă că situația este „de neimaginat” pentru un parc amenajat în curtea unui spital.

„Eu sunt internat de marțea trecută și am ieșit în fiecare zi aici să fumez și nu am văzut pe nimeni pe aici să dea cu vreo mătură sau să adune din hârtii. Așa ceva este de neimaginat”, a spus Carmen Dobrescu, o altă pacientă.

Conducerea unității medicale spune că pacienții aruncă zilnic gunoaie în parc, iar în aceste condiții cei câțiva angajați care se ocupă de curățenie nu pot face față situației.

„În prezent noi avem patru angajați la curățenie, iar unul nu vine la program așa că o să-i desfacem contractul de muncă. Apoi, în condițiile în care pacienții aruncă zilnic aproximativ 25 de metri cubi de gunoi, noi nu avem cum să facem față. Este ceva de nedescris în cuvinte. În părculeț facem curat mai rar, dar în fața spitalului facem curat zilnic, iar în 24 de ore e la loc. Nu știm ce să le mai facem. Am trimis directorul tehnic să vorbească pe secții cu pacienții să le mai explice, dar nu am ajuns la niciun rezultat. Am ajuns să îi mobilizăm și pe pompierii spitalului la curățenie să strângă gunoiul de pe gratii”, a declarat Florin Petrescu, managerul spitalului.

Pentru gunoiul strâns lunar, spitalul plătește aproximativ 15.000 de lei.

Miercuri, după ce jurnaliștii au mers în părculeț, o angajată a ieșit să strângă gunoaiele.

„Am venit să facem curat că astăzi ne programasem. Eu sunt singură pe toată curtea asta și nu am cum să fac față. Acum cei de la serviciul tehnic mi-au trimis ajutoare. Dar nu e vina noastră, e vina pacienților, care aruncă foarte multe gunoaie. Nu vedeți că eu am o cască pe cap când strâng mizeria de pe terasă pentru că pot să mă trezesc acum cu vreo pungă de mâncare stricată în cap”, a povestit Cornelia Melser, o angajată de la curățenie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Lege pentru cei care stau la curte. Vecinii cu gard comun sunt obligați
Vin ploile torențiale. În ce zone cad precipitații
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Deșeurile descoperite de poliţişti la frontieră s-au dublat în 2024